Gillian Anderson intră în rolul Marthei, cu unghii roșii, cardigan din cașmir turcoaz și pantaloni capri cu imprimeu verde, în noua montare londoneză a piesei „Who’s Afraid of Virginia Woolf?”. Billy Crudup îl interpretează pe George, soțul pe care personajul ei îl umilește în fața musafirilor.
Spectacolul de la Soho Place durează 3 ore și 20 de minute și are biletele epuizate, potrivit Daily Mail, iar producția este programată până la 19 decembrie. Criticul Patrick Marmion descrie o reprezentație solicitantă, care cuprinde o pauză și încă o „scurtă pauză”, după ce alte versiuni ale piesei au ajuns uneori la patru ore. În cronică, el îi acordă patru stele din cinci și spune că este, în cele din urmă, „o poveste de uzură, a cărei plăcere constă în deschiderea porților iadului domestic”, observație despre care adaugă că „nu va funcționa pentru cei care sunt deja acolo și poate părea de prisos pentru cei care nu sunt”.
Gillian Anderson construiește o Martha dominată de furie
Piesa scrisă de Edward Albee și lansată în 1962 urmărește destrămarea căsniciei dintre Martha și George. Acțiunea începe după ce ea revine de la o petrecere cu băuturi organizată la universitatea fictivă New Carthage, instituție condusă de tatăl său.
În casa cuplului ajung Nick, tânărul biolog interpretat de Josh Dylan, și soția lui, Honey, jucată de Phoebe Horn. Martha își umilește sistematic soțul în fața lor, în timp ce George îi umple paharul cu gin. El răspunde ironizând consumul ei de alcool și provocându-și invitații, iar Martha încearcă apoi să-l seducă pe Nick. Honey ajunge întinsă pe podeaua băii.
Marmion consideră că Anderson se lasă purtată de veninul personajului, chiar dacă apariția sa pare prea sănătoasă pentru Martha, o femeie prezentată drept dependentă de alcool. Actrița vine în acest rol după publicarea volumului despre fanteziile sexuale feminine „Want”, continuarea „More” și filmul „Teenage Sex and Death at Camp Miasma”.
Crudup îi oferă lui George imaginea unui universitar cenușiu și înfrânt, sub care criticul observă viclenie și propriile jocuri psihologice. Anderson și Crudup obțin râsete nervoase în prima oră, însă reacțiile se răresc în a doua și dispar aproape complet în a treia, când mai rămân încă 20 de minute de confruntări.
Marianne Elliott așază conflictul într-un decor care se rotește
Regizoarea Marianne Elliott construiește acțiunea într-un spațiu rotativ maro, cu mobilier portocaliu, cărți îngălbenite și un cărucior cu băuturi plasat în centru.
Textul lui Edward Albee este cunoscut și prin ecranizarea realizată în 1966 de Mike Nichols, cu Richard Burton și Elizabeth Taylor în rolurile principale. Patrick Marmion anticipează că spectacolul ar putea apărea în cinematografe în această iarnă.
